Apărare

aparareTendința în industria apărării din zilele noastre este de a utiliza standardele civile pentru promovarea celor mai bune practici comerciale. Soluțiile Globale oferite de GS1 joacă un rol important în sectorul apărării incluzând dar fără să se limiteze la procurarea, logistica și trasabilitatea bunurilor.

Standardele GS1 sunt aprobate de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Au fost stabilite acorduri de lucru formale pentru codificarea și trasabilitatea bunurilor.

Utilizarea sistemului GS1 este promovat într-o varietate de Acorduri de Standardizare NATO (STANAG), care reprezintă baza unui sistem uniform/comun în țările membre NATO, pentru identificarea, clasificarea și numerele de stoc ale bunurilor livrate. NATO recunoaște beneficiile utilizării sistemului GS1 în domenii care includ dar nu se limitează la trasabilitatea bunurilor/expedițiilor (livrărilor), standardul simbolisticii codurilor de bare, comerțul electronic și tehnologia de identificare prin radio-frecvență a bunurilor (RFID).

Utilizarea standardelor GS1 contribuie la obținerea de către NATO a următoarelor avantaje:

  • Interoperabilitate și compatibilitate
  • Scăderea duplicării eforturilor
  • Utilizarea standardelor civile
  • Controlul costurilor de achiziție

În data de 31 ianuarie 2006, s-a semnat Acordul Tehnic de Colaborare (Technical Co-operation Agreement) între Agenția de Standardizare a NATO (NSA) și GS1. De asemenea, la începutul lunii septembrie 2006, Departamentul Apărării al Statelor Unite (Department Of Defense – DoD), a aprobat utilizarea etichetei logistice SSCC în procesele logistice ale NATO, prin aceasta urmând ca toate țările membre NATO să se pregătească și să implementeze standardele GS1 pentru a utiliza SSCC.

Hotărârea de Guvern nr. 221 din 27 februarie 2003 aprobă Acordul dintre Grupul NATO al directorilor naționali pentru codificare (AC/135) și Biroul național de codificare din cadrul Ministerului Apărării Naționale din România pentru afilierea la Sistemul de codificare NATO (NCS).

GS1 România a încheiat în luna ianuarie 2007, un protocol de colaborare cu Ministerul Apărării Naționale, bazat pe acordul tehnic încheiat de NATO cu GS1, în scopul implementării standardelor GS1 în sectorul apărării naționale, și ținând cont de:

– tehnologia logistică integrată de urmarire a unităților de transport -“Traking and Tracing”, bazată pe standardele globale GS1 ( BarCodes – identificare automată, eCom – mesagerie comercială electronică, GDSN – sincronizarea automată a datelor, EPCglobal – identificare bazată pe tehnologia radio-frecvență);

– faptul că tendința actuală în industria modernă de apărare este de a încorpora folosirea standardelor civile pentru promovarea celor mai bune practici logistice și comerciale;

– faptul că responsabilitățile de asigurare eficientă a respectării legislației privitoare la apărare privesc întreg lanțul de servicii, transport și comerț și implică o trasabilitate pe tot parcursul său, incluzând producători, importatori, transportatori, colectori, depozitări, procesatori și unități de prestări servicii;

– Carta Albă și Strategia de transformare a Armatei României privind crearea unui sistem logistic integrat cu o mare mobilitate, remodelarea sistemului medical militar, realizarea superiorității informaționale și crearea cadrului necesar implementarii operațiilor și capabilităților facilitate de rețea, prin realizarea Sistemelor informatice de management al resurselor de apărare și a Sistemelor de comandă și control la toate categoriile de forțe ale armatei și la toate nivelurile.